luni, 18 februarie 2013

Hotii de combustibil stiri 18.02.2013


Un număr de 22 de persoane suspectate de furt calificat au fost reţinute, luni, de procurorii dâmboviţeni în urma percheziţiilor din Capitală şi şapte judeţe, iar printre persoanele cercetate în libertate se numără patru poliţişti, un jandarm şi un pompier
.


 Un număr de 22 de persoane, reţinute în urma percheziţiilor din Capitală şi şapte judeţecornestidamovita.blogspot.ro
Un număr de 22 de persoane, reţinute în urma percheziţiilor din Capitală şi şapte judeţe
Potrivit unor oficiali ai Poliţiei Române, 22 de persoane au fost reţinute de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, acestea urmând să fie duse la instanţă cu propunere de arestare preventivă.
Conform reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Dâmboviţa, o parte dintre cei audiaţi vor fi cercetaţi în libertate, între aceştia fiind patru poliţişti, un jandarm şi un pompier.
Anchetatorii au audiat începând de duminică şi până luni dimineaţă 241 de persoane ridicate după percheziţiile care au avut loc în Capitală şi în judeţele Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Buzău, Constanţa, Giurgiu şi Ialomiţa, în dosarul în care se fac cercetări privind furturi de combustibil din rafinării şi aeroporturile Otopeni şi Băneasa, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 1,1 milioane de lei.
Poliţiştii au ridicat de la locuinţele percheziţionate aproape 65.000 de litri de combustibil, 632.900 de lei, 132.125 de euro, 25.900 de dolari americani, 3.600 de coroane suedeze, 19 autoturisme, mai multe documente şi înscrisuri, precum şi recipiente pentru depozitarea combustibilului.
De asemenea, echipele de control au confiscat patru pompe, 44 de telefoane şi laptopuri, 65 de cartuşe de vânătoare, două arme de vânătoare depozitate contrar dispoziţiilor legale şi 195 de cartuşe de ţigări netimbrate, a precizat Poliţia Română.
La acţiune au participat peste 1.000 de poliţişti din cadrul IGPR, Poliţia Capitalei şi IPJ Argeş, Ialomiţa, Giurgiu, Ilfov, Constanţa, Buzău şi Dâmboviţa, care au folosit peste 600 de autospeciale.

Revenim cu amanunte ...

duminică, 17 februarie 2013

perchezitii cornesti 17.02.2013


Cinci politisti ar fi anchetati în cazul furtului de combustibil din rafinarii. În cadrul actiunii declansate duminica dimineata de Politie si Parchet, Directia Generala Anticoruptie a initiat propria ancheta în localitatea Cornesti.
mascati descinderiAnchetatorii au descins la Politia din Cornesti, perchezitiile vizându-l, conform unor surse, inclusiv pe seful sectiei.
Autoritatile au informatii conform carora mai multi politisti îi sprijineau pe cei care furau combustibil.
Peste 230 de perchezitii imobiliare au fost demarate duminica dimineata, în sapte judete, împotriva hotilor de produse petroliere. Actiunea la care participa mai mult de o mie de politisti este coordonata de IGPR, Parchet si DGA, fiind sprijinita si de SRI.
Potrivit primelor informatii, reteaua prin care erau furate produsele petroliere actiona în rafinarii si în cele doua aeroporturi din Bucuresti, prejudiciul adus fiind de peste un milion de lei.
Suspectii printre care se numara atât angajati ai rafinariilor cât si administratori ai unor societati comerciale erau urmariti înca din anul 2010.
La actiunea demarata în Dâmbovita, Prahova, Ilfov, Buzau, Vrancea, Constanta si Bucuresti participa 600 de autospeciale si un elicopter care monitorizeaza din aer desfasurarea fortelor.
“Este o actiune de foarte mare amploare e coordonata de IGPR si Parchetul de pe lânga Tribunalul Dâmbovita, la care se adauga suportul SRI. E un prejudiciu însemnat de 1,1 milioane de lei. Vor fi puse în aplicare 241 de mandate de aducere”, a precizat la România TV purtatorul de cuvânt al IGPR, Raluca Seucan.

luni, 4 februarie 2013

Noutati in cazul clonarii de carduri din Dambovita





Recusul inclupatilor Nefondat!

TINCĂ BOGDAN ALEXANDRU

TACHE BOGDAN GABRIEL 


MATEI RELU IONUŢ


CONSTANTIN RADU CRISTIAN 


 sunt nefondate recursurile declarate de către inculpaţii TINCĂ BOGDAN ALEXANDRU, TACHE BOGDAN GABRIEL, MATEI RELU IONUT şi CONSTANTIN RADU CRISTIAN, împotriva încheierii nr. 7/01.02.2013 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa Obligă recurenţii inculpaţi Tinca Bogdan Alexandru şi Constantin Radu Cristian la câte 200 lei, din care câte 100 lei onorariul apărător din oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova şi inculpaţii Tache Bogdan Gabriel şi Matei Relu Ionuţ la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04.02.2013.

REVENIM CU AMANUNTE...

DÂMBOVIȚA NU PRIMEȘTE FINANȚARE PENTRU DRUMURILE NAȚIONALE



ionut  savoiu 2
Astăzi încep discuțiile în plen pe marginea proiectului de buget pe anul 2013. Din păcate pentru județul nostru, anul acesta nu s-au alocat niciun fel de sume pentru drumurile naționale, respectiv pentru cele două mari proiecte pe marginea cărora s-a făcut caz în ultimii ani.
Este vorba despre modernizarea DN 71, Bâldana-Târgoviște, și lărgirea la patru benzi a DN 7, Bâldana-Titu.
Proaspătul deputat Ionuț săvoiu, ales parlamentar chiar în Colegiul 7 Titu, s-a arătat dezamăgit de această situație și a încercat să prezinte opiniei publice, prin intermediul presei, cauza acestei nealocări bugetare.
Spune Săvoiu că totul pleacă de la fosta guvernare, care a omis Târgoviștea, respectiv județul Dâmbovița, din liniile directoare de trasee europene, care vor fi finanțate cu prioritate.
”Ne gândim acum să promovăm un proiect legislativ de includere a orașului Târgoviște pe traseele TEN-T, pentru a nu mai fi uitați pe viitor sau pentru a nu mai fi lăsați la urmă. Vrem să schimbăm această realitate”, a declarat Ionuț Săvoiu.
De menționat că cele două tronsoane de drumuri naționale – DN 71 și DN 7, prioritare pentru județul nostru, vor intra la finațare cel mai probabil în 2015! Până atunci, nu avem decât să mergem din groapă-n groapă!

duminică, 3 februarie 2013

A MURIT EPUIZATĂ DE MUNCĂ! Doi copii din Corneşti au rămas fără mamă

ambulanta spital

O femeie de 36 de ani din comuna Corneşti a murit din cauza epuizării. Mariana Stancu se întorsese acasă de la schimbul II. Lucra în Parcul Industrial Ploieşti la firma Yazaki. Creştea singură doi copii. Soţul o părăsise cu mai mulţi ani în urmă. De abia reuşise să pună mâncarea la încălzit. Apoi a căzut secerată. Colegii de muncă ai femeii au primit cu groază vestea. Oamenii au răsuflat, spunând că tragedia s-a produs din cauza suprasolicitării la locul de muncă.

VREI SĂ-ŢI PLĂTEŞTI FACTURILE LA GHIŞEU? Gândeşte-te bine ce bancă alegi! BCR a ridicat comisionul la 8 lei


bcr
De la 1 februarie, Banca Comercială Română practică tarife tip comision de-a dreptul revoltătoare pentru cei care vor să-şi achite facturile la ghişeu. Practic, clienţii băncii sunt taxaţi cu 4 lei per factură, iar cei care aleg întâmplător această instituţie cu 8 lei, se pare cu scopul de a se încuraja utilizarea echipamentelor automate de paltă.
“BCR va continua sa incurajeze plata facturilor prin echipamente automate in detrimentul platilor la ghiseele bancii, recent banca instaland o retea de 400 de astfel de aparate. Daca urmarim evolutia numarului de tranzactii facute de clienti cu ajutorul unui casier si cele facute fara ajutorul unui casier, adica de client insusi prin internet banking, POS, ATM, automate bancare, observam o crestere de la o medie anuala de 68% in 2011, la 73,5% in 2012, ajungand in decembrie 2012 la aproximativ 76%”, se arată într-un comunicat al BCR.

LA FURAT DE FIER VECHI


 Un tânăr de 20 de ani îşi va petrece următorii ani în închisoare, după ce a fost prins de jandarmii dâmboviţeni la furat de conducte metalice în zona Măneşti. Pădurile de acolo sunt pline de conducte petroliere şi îi atrag ca un magnet pe hoţii de fier vechi.
Cel mai recent caz a avut loc vineri. Un bărbat care a sustras conductă metalică de pe raza localităţii Măneşti a fost depistat de jandarmii dâmboviţeni.
 
"O patrulă din cadrul Jandarmeriei Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza localităţii Măneşti, sat Gheboieni, a depistat pe drumul forestier din localitate o persoană suspectă care transporta mai multe bucăţi de conductă metalică, cu ajutorul unui atelaj hipo. În urma verificărilor efectuate de către cadrele de jandarmerie, în zona indicată s-a stabilit că tânărul a  sustras 5 bucăţi de conductă în lungime totală de aproximativ 35 metri. Persoana intenţiona să transporte materialul feros care aparţinea unei societăţi comerciale, la un centru de colectare a materialelor feroase, în vederea valorificării", a declarat cpăitanul Ciprian Vătăşelu, purtătorul de cuvânt al IJJ Dâmboviţa.

Taxe Noi


Codul Fiscal care a intrat în vigoare pe 1 februarieprevedeprintre alteleintroducerea de taxe noi,precum şi majorarea unora deja existente.Modificările vizează toate taxele importanteîntrecare TVA, CASimpozitul pe venitimpozitul peprofit, precum şi modificarea sistemului deimpozitare din agricultură.

Potrivit guvernului măsurile din noul Cod Fiscal ar urma aducă la buget venituri suplimentare de aproximativ douămiliarde de lei.

Cele mai afectate suntprintre altelefirmele cu o cifră de afaceri mai mică de 65.000 de euro, precum şi un milion de mici fermieriMajorarea accizelor la berebăuturifermentateţigareteeste de aşteptat  conducă la scumpiri ale acestor produse.

Una dintre cele mai importante schimbări fiscaledescurajarea tranzacţiilor cu firme dinparadisurile fiscale

altă noutate adusă de noul Cod Fiscal în 2013 se referă la ţările cu care România nu areîncheiate acorduri de schimburi de informaţiiadică cu paradisurile fiscale.

Specialiştii Transfer Pricing Services, companie specializată în consultanţa privindevaluarea tranzacţiilor intra-grupsunt de părere  este vorba despre una dintre cele maiimportante schimbări de natură fiscală din ultimii ani – "o descurajare oficială şi penalizarea priori a tranzacţiilor încheiate cu entităţi înregistate într-un paradis fiscal", potrivit unorinformaţii furnizate gândul.ro.

Practictoate veniturile obţinute din România de către companiile off-shore vor fiimpozitate în România cu 50%, faţă de 16%, cât era până acum.

Au ajutat o grupare infracţională să fure de pe internet


Cinci dintre hoţi au fost arestaţi preventiv
În loc să emită acte legale, doi tineri funcţionari angajaţi la Primăria Corneşti au ajutat o grupare infracţională să fure de pe internet bunuri în valoare de peste 100.000 de euro. Membrii grupării sunt suspectaţi că achiziţionau bilete de avion, electronice şi electrocasnice de pe internet, folosind datele de identificare ale unor carduri clonate sau efectuau retrageri de numerar din bancomate din România, Columbia şi Thailanda.

Gruparea, formată din doi tineri, de 25, respectiv de 28 de ani, ambii din municipiul Târgovişte, şi alţi trei, cu vârste cuprinse între 24 şi 26 de ani, din comuna Corneşti, se ocupa cu montarea de dispozitive de tip skimming la ATM-urile situate pe raza municipiului Târgovişte, pentru obţinerea de date bancare în mod fraudulos.
„Cei doi funcţionari sunt angajaţi pentru a emite cărţi de identitate, la Serviciul SEIP. De unde să ştiu că se ocupau şi cu altceva. Ei în timpul programului îşi vedeau de treabă şi nu au creat niciodată probleme. Astăzi am aflat şi eu despre chestia asta“, a declarat Vasile Şerban, primarul comunei Corneşti.

Percheziţii la locuinţele suspecţilor

Pentru a-i prinde, poliţiştii au efectuat 9 percheziţii în această dimineaţă, în Dâmboviţa şi Galaţi, fiind conduşi la sediul D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Dâmboviţa, opt suspecţi. Din aceştia, cinci au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar astăzi au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. Ceilalţi trei sunt cercetaţi în stare de libertate.

În urma percheziţiilor la domiciliile acestora, poliţiştii au descoperit aparatură de skimming şi de inscripţionare a cardurilor, carduri blanc sau emise pe numele altor persoane, laptop-uri şi medii de stocare a datelor. De asemenea, au fost găsite  electronice şi electrocasnice susceptibile a fi achiziţionate prin folosirea în mod fraudulos a cardurilor clonate, diferite sume de bani, documente şi 40 de grame de canabis.